A canta sau a nu canta...aceasta e intrebarea!

Hey,hey:)

Cati dintre voi,cand erau mai mici,sau chiar si acum,nu si-au dorit sa-si faca o trupa de folk,rock,si asa mai departe?

Pai eu stiu ca da.Azi,mi-am amintit cu placere clipele petrecute cu verisoara mea,cand avea 5-6 ani si cum ne prosteam cu chitara si mandolina mamei sale,prefacandu-me ca suntem mari vedete rock.

Eu zdranganeam mandolina in timp ce  verisoara mea incerca sa cante la chitara ,care pot sa spun,ca era mai mare decat ea .

Totusi,ne placea sa ne jucam cu ele...iar asta nu ne-a impiedicat sa ne urcam amandoua pe chitara si sa ne dam la vale pe ghetus..Ce pot sa zic....fiecare isi exprima iubirea pentru un lucru intr-un anumit fel:))

       Pe la 10-11 ani,am hotarat sa avem o trupa,ori acum,ori in viitorul apropiat,asa ca ne-am reluat pasiunea de a zdrangani la cele 2 instrumente de fiecare data cand aveam ocazia...bineinteles ca suna la fel de prost ca inainte,dar asta nu prea conta pentru noi.

       Oricum,chiar daca nu am reusit sa ne indeplinim aceasta mica placere,muzica tot face parte din viata noastra chiar si acum,la cei 18 ani ai nostri.

Chiar dimineata,mi-am pus talentul muzical in aplicare.Am luat una bucata melodie acustica,una bucata versuri si dai.Am lalait cateva ore bune,dupa care ma zis

                           "Daca tot sunt atat de buna de ce s anu ma inregistrez"

Zis si facut.Insa pot spune ca dupa ce am ascultat inregistrarea,m-am speriat de ce am putut auzi....era groaznic,parca cineva ma strangea de gat,in timp ce eu cantam si dansam in acelasi timp.

Plus replica mamei care auzise fara sa vrea inregistrarea:

                                  "Cine e afona care canta". 

                 Parca imi dause o palma.

         Ce vreau sa punctez este ca lucrurile de genul ne pot descuraja rau de tot,mai ales ca muti dintre noi tinem foarte mult la parerea celui de langa noi.

Sincer,mereu mi-a fost frica sa cant in public,pentru ca simteam ca undeva acolo in public,sunt oamenii care vor rade cu pofta de mine si ca se vor distra copios pe esecul meu muzical.Am auzit numai de bine,cand venea vorba de vocea mea,de la fiecare profesoara de muzica,ce ajungea sa ma cunoasca,insa frica de esec nu disparea.

Ceea ce m-a surprins azi,a fost ca nu m-a afectat cu nimic jugnirea adusa de propirea mea mama,spusa cu cea mai mare sinceritate a ei,ci mai mult m-a bufnit rasul,deodata.Eram  constienta de faptul ca suna intradevar groaznic ,insa stiam ca se poate mai bine.

        Asa ca am incercat din nou si din nou sa inregistrez,insa parca iesea din ce in ce mai groaznic.Deja incepusem sa-mi pierd rabdarea.Simteam ca nu voi putea canta calumea niciodata....nu pentru public ci pentru mine,ca sa fiu impacata si incantata cu vocea mea.

   Intr-un moment de maxima disperare si nerabdare sufleteasca am cautat pe net niste chestii care sa ma ajute.

Ceea ce m-a uimit este ca youtube-ul este plin de tips-uri ajutatoare,de oameni,profesori de muzica,cantareti,care te invata cum sa scoti un sunet curat,cum sa respiri corect,cum sa-ti folosesti diagrafma si nu muschii gatului,cum sa canti pe cap,piept,etc.

Eram in extaz,iar in mintea mea imi faceam o promisiune:sa nu mai cant in public pana nu invat cum sa cant corect.

          Mda,dupa ce m-am plimbat jumatate de ora prin oras,mi-am dat seama cat de prosteasca e acea promisiune.

Adica cum te poti abtine,cand esti in masina cu parinti prieteni,etc,si la radio se aude melodia ta preferata?Cum sa nu canti?Pentru mine ar fi un efort supraomenesc.

          Am scris asta pentru ca stiu ca sunt foarte multi pasionati de muzica,foarte multi care nu pot trai fara ea,iar pentru acesti oameni am un respect foarte mare si ii apreciez foarte mult.

Insa unii dintre ei se feresc sa cante pana si in fata celui mai bun prieten,pana si in fata mamei,tatei,catelului,etc.De ce?

Pentru ca ori i-au descurajat niste"inteligenti"ori s-a descurajat singuri,pentru ca daca stam sa ne gandim,cel mai mare judecator al nostru,suntem tot noi.

           Sfatul meu,ca de la pasionat la pasionat:lasati pasiunea sa preia controlul.

Canta:in dush,afara,in casa,la scoala,chiar daca vocea ta nu suna ca a Christinei Aguilera,Andy Sixx,Madonna,Jon Bon Jovi,etc.

     Daca pe tine muzica de vindeca,te face sa te simti bine,atunci de ce sa lasi acest mic amanunt sa iti strice tot aranjamentul?

        Eu recunosc,ca am multe melodii care imi plac,atat rock cat si pop,caci asta ascultam cu ceva timp in urma,si desi nu pot atinge notele ca Mariah Carey,nu pot urla ca Lacey Mosley,solista trupei Flyleaf,sau nu pot interpreta o melodie rock ca Hayley Williams,solista trupei Paramore,asta nu inseamna ca nu pot canta,sau ca nu ma pot exprima liber prin muzica.Cred ca daca nu as putea asculta muzica sau fredona ceva cat de mic zilnic ,as deveni.....emo,nu genul de emo,care se imbraca in negru,si restul chestiilor destul de false care unii considera ca l-ar defini,ci m-as pune pe ascultat un rock trist,dar trist de tot,m-as aseza intr-un colt si as sta acolo...mai pe scurt as intra pur si simplu in depresie.

        Deci,cantati dragilor,cantati,chiar daca nu suna ca vecinul care e mai talentat,insa suna ca tine,iar tu esti unic.

Si bonus,daca reusesti sa enervezi si cateva persoane pe care  nu le poti inghiti,ziua devine si mai frumoasa:D

              See ya si,ca sa inchei,va voi lasa cu baietii din Sleeping with Sirens,care fac tot ce vor,si prefera sa isi aminteasca mai tarziu de asta.Good luck;)